Teoria Muzicii psaltice

Comparativ cu muzica occidentală, cântarea psaltică bisericească foloseşte o notaţie deosebită: nu se folosesc portativ, cheie, valoari de note ci, cu ajutorul unor semne (neume) care deţin câte un "cod" încărcat de anumite semnificaţii, formăm melodii care se încadrază în stilul bizantin-oriental.           In muzica bisericeasca psaltica deosebim 7 numiri de sunete si anume: Ni, Pa , Vu , Ga , Di , Ke, Zo,  care in muzica occidentala liniara corespund cu: Do, Re, Mi , Fa, Sol, La, Si.           Muzica bisericeasca cunoaste patru feluri de semne muzicale: vocalice, timporale, consonante si ftorale.
Semne vocalice simple:
- Ison (nici nu urcă, nici nu coboară, ci repetă sunetul anterior )
descendente	ascendente
epistrof ( coboară o treaptă )	oligon (urcă o treaptă neaccentuată , de obicei pe o silabă consonantă )
iporoi ( coboară două trepte consecutiv )	petasti (urcă o treaptă accentuată , numai pe  consoană )
elafron ( coboară două trepte prin salt )	două kentime (urcă o treaptă neaccentuată ,moale, pe o prelungire de vocală )
hamili ( coboară patru trepte prin salt )
Observaţie : în muzica psaltică atât în urcare cât şi în coborâre nu se ia în calcul sunetul de plecare. Astfel începem să urcăm sau să coborâm câte sunete ne arată semnul respectiv fără a mai număra sunetul de plecare în intervalul respectiv.

Scara muzicală sau gama: Flash player se incarca

 Semne vocalice compuse   

 

Alături de semnele simple prezentate, se mai adaugă următoarele :

- o kentimă - urcă două trepte prin salt. Întâlnit doar în combinaţie cu oligon şi petasti sau sprijinită pe acestea.

-  ipsili   -   urcă patru trepte prin salt.  Întâlnit doar în combinaţie cu oligon şi pentasi sau sprijinit pe acestea.

a) Semne combinate. Anumite semne se combină cu oligonul sau petasti-ul. Spunem că două semne sunt combinate dacă valoarea oligonului sau a petasti - ului (1 treaptă) se adaugă (se adună) semnului cu care se combină.

	petasti combinat cu oligon urcă două trepte sărite ( terţă )  ( 1 + 1 = 2 trepte )		sau	oligon sau petasti combinat cu kentima, urcă trei trepte sărite ( 2+1=3 trepte )
	elafron combinat cu epistrof coboară trei trepte sărite ( cvartă )  ( 2 + 1 = 3 trepte )		sau	oligon sau petasti combinat cu ipsili, aşezat în stânga urcă cinci trepte ( 4+1=5 trepte )
b) Semne sprijinite. Oligonul sau petasti-ul poate să sprijine anumite semne şi atunci valoarea lor (o treaptă) nu se ia în consideraţie (rămân mute) şi citim doar semnele(semnul) de deasupra. Orice semn sprijinit se cântă mai accentuat (apăsat).
sau	ipsili sprijinit pe oligon sau petasti, fiind aşezat la dreapta(sau la mijloc), urcă patru trepte sărite (cvintă)		sau	ison sprijinit pe oligon sau petasti, se cântă doar isonul cu accent.
sau	epistrof sprijinit pe oligon sau petasti coboară o treapă accentuată.		sau	elafron sprijinit pe oligon sau petasti coboară două trepte sărite.
sau	kentima a şezată la capătul sau sub capătul din dreapta oligonului urcă două trepte sărite, oligonul servind numai ca sprijin.
c) Semne " înlănţuite ". Oligonul şi cele două kentime nici nu se combină, nici nu se sprijină, ci sunt " înlănţuite ".
	(fiecare urcă 1 treaptă) - citim întâi oligonul şi apoi kentimele. Exemplu:			(fiecare urcă 1 treaptă) - citim întâi kentimele şi apoi oligonul.

Ni' Zo Ke Di Ga Vu Pa Ni

Semne timporale

În exerciţiile de până acum, fiecare semn vocal (fără iporoi ) are durata de o bătaie (un timp), adică timpul cât coborâm şi ridicăm mâna.         Majoritatea cântărilor cer ca durata unora din sunete să fie mai lungă sau mai scurtă decât o bătaie.         În asemenea cazuri ne servim de nişte semne care se aşează pe lângă cele vocale şi care se numesc semne timporale. Rolul lor este exclusiv ritmic, deci nu se referă la înălţime.         Prin definiţie, un anumit semn timporal poate să mărească cu o bătaie sau mai multe durata unui semn, iar altul poate determina ca mai multe semne vocalice să se cânte intr-o singură bătaie (un timp).

Clasma

Clasma se aşează deasupra sau dedesuptul semnelor vocale şi face ca durata fiecărui sunet reprezentat prin aceste  semne să fie prelungită cu încă o bătaie. În concluzie semnul sub(pe) care se aşează clasma va dura două bătăi(timpi).

Exemple :
clasma aşezată pe :	ison	epistrof		oligon	elafron
Exemple: Click pentru a asculta/vizualizeaza exemplul printr-un filmulet video
Mântuieşte Doamne poporul tău (fragment) glas I
Apli      spre deosebire de clasmă adaugă o bătaie simplă (uşoară) notei sub care se scrie. Dipli    este un compus al lui apli, care adaugă două bătăi notei sub care se scrie.( Nota sub care se aşează durează 3 bătăi ) Tripli este tot un compus al lui apli, care adaugă încă trei bătăi notei sub care se scrie. ( Nota sub care se aşează durează 4 bătăi )
Observa ţie. Când clasma se găseşte scrisă sub petasti, efectul ei constă nu numai în a prelungi durata notei cu încă o bătaie, ci de a produce şi o ondulaţie accentuată până la treapta imediat superioară în timpul primei bătăi iar în a doua bătaie, intonaţia revine la nota de la care a plecat.

Digorgonul
Digorgonul este un compus al gorgonului, care face să se cânte trei note într-o bătaie. Se aşează pe nota din mijloc a grupului de trei note, asupra cărora lucrează. Digorgonul are efect aupra notei pe care se aşeză, una dinainte şi una după, cele trei note(semne) se cântă într - o bătaie. Exemple:
Trigorgonul
Trigorgonul este tot un compus al gorgonului, care face să se cânte patru note într-o bătaie. Se aşează pe nota a doua din  grupul celor patru note, asupra  cărora are influenţă. Trigorgonul are efect asupra a patru semne: cel pe care se a şează, unul înainte şi unul după, toate cele patru semne se cântă într-o bătaie . Exemplu:
Asculta/vizualizeaza exemplul
Gramatica muzicii psaltice - versiunea iulie 2011 - Soft educational interactiv util studiului muzicii psaltice. Click aici pentru a downloada kitul de instalare.
Semne de alteraţie (accidenţi)
În muzica bisericească psaltică bizantina avem două semne de alteraţie şi anume :
- diezul ( ), care aşezat sub o notă face ca intonaţia să fie urcată cu un semiton, are corespondent în muzica liniară diezul
- ifesul ( ), care aşezat deasupra unei note face ca intonaţia să fie coborâtă cu un semiton, are corespondent în muzica liniară bemolul   Diezul şi ifesul au influenţă numai asupra notelor pe care se aşează, nu şi pe altele cu aceeaşi numiri care urmează. Exemplu:
Glasurile bisericeşti
În muzica bisericească psaltică, prin glas sau eh nu înţelegem glasul sau vocea omenească, ci un anumit fel de cântare legată de o anumită scară. Biserica ortodoxă de răsărit întrebuinţează în cultul ei opt glasuri rânduite a se cânta după anumite reguli de către Sf. Ioan Damaschin, încă din veacul al VIII-lea, dar a căror origine melodică datează cu mult timp înainte, avându-şi rădăcinile în muzica vechilor popoare din Grecia şi Asia Mică, adică din părţile care au fost şi leagănul creştinismului.     Modul sau glasul (ehul) presupune un ansamblu de formule şi structuri melodice cu o configuraţie artistică specifică şi o funcţionalitate distinctă de muzica occidentală.     Fiecărui glas îi corespunde o scară modală ce reprezintă relaţiile structurale ale glasului prin dispunerea sunetelor sale componente în ordinea înălţimii.     În zona bizantină, în numirea glasurilor bisericeşti s-au impus două terminologii: una greacă care denumeşte cu termenul de ehuri şi una slavă care denumeşte cu glasuri; astfel în variantă grecească nu putem spune decât ehul 1, 2, 3, 4 şi ehul 1 plagal, 2 plagal, 3 plagal, 4 plagal, iar în terminologia slavonă putem spune glasul 1,2,3,4,5,6,7, 8.
Cei vechi - ţinând seama de originea cântărilor - împărţeau glasurile bisericeşti în glasuri autentice sau primitive şi în plagale (derivate sau lăturaşe). Autentice erau socotite glasurile I, II, III şi IV. Ţinând seama de locul lor de origine, ele luau următoarele denumiri:
Glasul I - dorian    Glasul II - lidian    Glasul III - frigian    Glasul IV - milesian sau mixolidian
Plagale erau socotite glasurile V, VI, VII şi VIII, derivate din cele patru autentice, de mai sus, primind următoarele denumiri:
Glasul V - hipodorian Glasul VI - hipolidian Glasul VII - hipofrigian Glasul VIII - hipomilesian sau hipomixolidian
Inainte de a începe cântarea unei bucăţi muzică psaltică, cântăreţul bisericesc obişnuieşte a stabili impresia(tonalitatea) glasului acelei bucăţi, printr-o formulă melodică compusă din câteva note caracteristice, care dau impresia glasului respectiv. Aceste formule sunt prezentate la studierea fiecărui glas în parte. Formulele melodice (Formulele glasurilor ) pot fii însoţite şi de cuvinte memotehnice (amintitoare), astfel: glas 1 = ananes, glas II = neanes, glas III = nana,glas IV = aghia sau leghetos, glas V = aneanes,  glas VI = neheanes , glas VII = aanes , glas VIII = neaghie sau ne
Despre Tact	Pauzele	Cadenţe	Glasul al -VIII-lea

Notă: Lecţiile interactive din acest site nu suplinesc şi nici nu în locuiesc manualele destinate studiului gramaticii muzicii psaltice. Ele sunt doar un material modern auxiliar la metodele clasice de învăţare. Muzica psaltica bizantina - Gramatica muzicii psaltice - Lecţii interactive cu exemple Notiuni teoretice - Exercitii interactive de muzica psaltica - Partituri psaltice

Vizitaţi site - urile :

Carti utile in studiul muzicii psaltice:

	Teoria muzicii psaltice pentru Seminariile teologice si Scolile de cantareti   Autor : Ionascu, Stelian, pr. lect. dr. Editura : Sophia	Pret : 24.00 RON Distibutie: www.librariasophia.ro
	Gramatica muzicii psaltice Autor : Lungu, Nicolae, prof.; Costea, Grigore, pr. prof.; Croitoru, Ion, prof. Editura : Sophia	Pret : 34.00 RON Distibutie: www.librariasophia.ro

Multumiri pentru cântarile psaltice oferite: Corului Kinonia al Episcopia Severinului si Strehaiei şi Grupului Psaltic ”Sfantul Mare Mucenic Dimitrie” din Craiova.

Pagina coordonată de Arhid. lector asociat dr. Adrian Mazilita cadru didactic la catedra de muzica a Facultatii de Teologie din Craiova