|
|
|
|
|
|
Hram: "Sfântul Antonie cel Mare"
și "Nașterea maicii Domnului" |
 |
||
|
Mânăstirea Vodița din județul Mehedinți reprezintă cea mai veche
ctitorie voievodală atestată documentar și totodată primul așezământ
monahal din țara noastră administrat autonom (samovlastie) după
regulile bisericii orientale stabilite de Sfântul Vasile cel Mare. Ea a fost ridicată între anii 1370-1372 de Sfântul Nicodim pe cheltuiala voievodului Vladislav I. Încă de la înființare a fost înzestrată de domnitor cu valoroase odoare bisericești, bani și alte venituri. Toate daniile făcute Mânăstirii Vodița de Vladislav Voievod au fost întărite ulterior de către urmașii acestuia: Dan I, Mircea cel Bătrân, Dan al II-lea, Vlad Dracul și Radu cel Frumos. Chiar și Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei (1387-1437) a recunoscut și confirmat posesiunile acordate Mânăstirii Vodița de domnitorii români, iar Ștefan Lazarovici, despotul Serbiei îi dăruiește în anul 1406, 10 sate sârbești ca metose. Expansiunea Imperiului Otoman de la sfârșitul secolului al XV-lea pentru cucerirea popoarelor Europei a influențat în mod nemijlocit existența Mânăstirii Vodița. Astfel, după ocuparea cetății Severinului de către armatele turcești conduse de Baliberg în anul 1524, toate vechile moșii ale ctitoriei Sfântului Nicodim sunt confirmate, rând pe rând, Mânăstirii Tismana. Mânăstirea Vodița va mai fi pomenită, din nou, abia într-un hrisov din 14 octombrie 1662 când starețul acestei chinovii arhimandritul Nicodim a primit un ajutor de 350 de ruble de la țarul Rusiei, Alexei Mihailovici. Mai târziu, într-un document din 15 iunie 1689, se precizează că Vodița ar fi fost rezidită „din temelie” de Cornea Brăiloiu, pe vremea când era mare agă. De asemenea ea este menționată alături de celelalte mânăstiri din Oltenia pe harta întocmită în anul 1700 de stolnicul Constantin Cantacuzino. Chiar și domnitorul Constantin Brâncoveanu a acordat printr-un hrisov emis la 10 martie 1705, scutiri „schitului ce iaste la Vodița care iaste lângă Dunăre acolo unde și mai înainte scaun de mănăstire mare au fostu făcută de Sfântul Nicodim”. Din același zapis se pare că unele lucrări de refacere ale acestei mânăstiri ar fi fost executate și de Athanasie, egumenul de atunci al Tismanei. În urma războiului austro-turc încheiat cu pacea de la Passarovitz din anul 1718, Mânăstirea Vodița va cunoaște o nouă perioadă de decădere. Ea va mai fi menționată doar pe harta întocmită în anul 1720 de Samuelis Köleseri. La data de 5 septembrie 1891 episcopul Ghenadie al Râmnicului efectuează o vizită canonică la Vodița, descriind ruinele mânăstirii. Din biserica celei mai vechi ctitorii voievodale atestate documentar mai rămăseseră doar câteva ziduri, iar din chiliile înconjurătoare se mai vedeau doar temeliile. În vederea reconstruirii acestei străvechi mânăstiri, în luna martie 1990 s-a constituit, în municipiul Drobeta Turnu Severin, Societatea „Vodița” , având binecuvântarea vrednicului de pomenire NESTOR VORNICESCU, Mitropolitul de atunci al Olteniei. La propunerea acestei fundații, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat, în ședința din luna ianuarie 1991, reînființarea Mânăstirii Vodița, ca mânăstire de călugări cu viață de obște. În perioada 1991-1995 s-a construit aici un impunător corp de chilii, în care se mai află stăreția și trapeza mânăstirii. De asemenea, în anul 1995 a început execuția unei frumoase biserici de lemn, la realizarea căreia au fost preluate și unele elemente din stilul tradițional maramureșan. În prezent, noua biserică este terminată și a fost sfințită la data de 29 iulie 2001, de către Î.P.S. Teofan, Mitropolitul Olteniei. Începând din anul 1997 stareț al Mânăstirii Vodița este P.C. Protos. Ioanichie Nicolaescu. |
